Cum poți face oamenii să conștientizeze ce simt, gândesc și cum acționează? Cum poți face oamenii să realizeze care este perspectiva lor asupra lumii înconjurătoare? Și cum poți face oamenii să se transforme, schimbându-și perspectivele, acționând diferit și întărindu-și voința? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care căutăm răspuns, într-un program de reziliență, conceput ca un High Performance Learning Journey. Iar acesta este unul dintre studiile de caz pe care le folosim. Alătură-te atmosferei și devino martor al personajelor noastre. Gata?
Povestea lui Matt și Jessica Johnson a început în 2005 și, până la un punct, este una clasică. El lucra ca manager de vânzări în industria auto, în timp ce Jessica lucra în contabilitate. Amândoi aveau cariere de succes, dar ceea ce i-a adus împreună a fost viziunea lor despre o viață demnă de trăit, care este destul de comună și poate o împărtășim și noi: după absolvire ne angajăm, ne întâlnim sufletul pereche, ne căsătorim, avem copii (1, 2 sau 3) în timp ce carierele noastre se dezvoltă. Suntem profesioniști de succes, copiii noștri trăiesc vieți fericite și cresc repede. Curând merg să studieze la universități renumite, devenind adulți maturi, de succes și independenți, în timp ce noi ne pensionăm undeva pe la 60 de ani și începem să navigăm în jurul lumii într-o vacanță fără sfârșit. Sună cunoscut?
Acesta era și visul lui Matt și Jessica, dar ei au decis să facă o schimbare în cronologie. Au decis să înceapă să trăiască visul în ordine inversă, chiar din momentul în care s-au cunoscut. Timp de doi ani au luat lecții de navigație, iar în vara lui 2007 au făcut următoarele:
- S-au căsătorit
- Au vândut tot ce dețineau
- Au investit toți banii într-un iaht second-hand (58.930$)
- S-au mutat și au locuit la părinții lui Matt aproape 2 luni
- În august 2007 au început să navigheze în jurul lumii la bordul iahtului lor, Serendipity
Îți poți imagina reacțiile familiilor, prietenilor, colegilor de muncă atunci când au aflat despre decizia lor? 2007 a fost începutul crizei financiare și exact în acel moment, ei au vândut totul și au pornit într-o aventură. În ciuda dezaprobării generale, au acționat exact ca niște oameni de afaceri, găsind oportunitatea într-o criză, fiind înconjurați de pericol. Ce pericol? Prăbușirea sistemului bancar, mii de afaceri mici falimentând, milioane de oameni șomeri, mulți dintre ei devenind fără adăpost – pun pariu că încă îți amintești imaginea.
Deoarece nu aveau suficientă experiență de navigație, au început cu pași mici, vizitând teritorii apropiate: mai întâi Cuba, apoi Mexic, Bahamas, Republica Dominicană, Insulele Virgine Britanice, Antigua și Barbados. În primii 3 ani ai călătoriei lor au vizitat mai mult de 15 țări pe trei continente diferite: America de Nord, America de Sud și chiar Europa, traversând Oceanul Atlantic. Când citim numele acestor țări, majoritatea dintre noi le vedem ca destinații de vacanță cu plaje cu nisip alb, cocktailuri și ape turcoaz, costume de baie și petreceri sub un soare strălucitor. Este adevărat? Ei păreau să trăiască o vacanță exotică continuă. Deci unde se ascunde pericolul din povestea lor?
Surprinzător, cea mai mare amenințare a fost izolarea: doi oameni trăind pe o barcă mică în mijlocul Atlanticului. Se cunoșteau de doar 2 ani și curând au descoperit că, în momentele tensionate sau conflictuale, nu puteau pleca trântind ușa în urma lor. Nu aveau această opțiune. Pur și simplu trebuiau să rămână și să vorbească unul cu celălalt până găseau o soluție satisfăcătoare pentru amândoi. Nu toate dezacordurile au găsit soluții, așa că... în spațiul strâmt de la bord au trebuit să vină cu idei originale despre cum să doarmă în... zone separate. Pentru astfel de momente și-au dat seama că sunt prea puține suflete la bord și foarte curând l-au adoptat pe George, o pisică vagaboandă, care s-a adaptat minunat vieții pe un iaht mic.
Pe lângă pericolul evident al navigării în ape deschise, precum furtunile, motorul defect sau riscul de naufragiu într-un loc izolat, nelocuit, exista problema banilor. La urma urmei ne putem imagina că erau la o dietă de pește și nuci de cocos, dar orice navă are nevoie de combustibil și reparații, cel puțin întreținere, și de aceea aveau nevoie de bani. Jessica și Matt au început să facă vlog-uri video, împărtășind experiența lor cu ceilalți. Curând blogul a fost transformat într-un site, promovând diferite produse, iar datorită originalității poveștii lor au construit o comunitate de aproximativ 50.000 de urmăritori. Pas cu pas, sponsori, donații sau diverse colaborări cu publicații au început să ofere sprijin financiar.
Îți poți imagina că și stilul lor de viață s-a schimbat. Un iaht de 11 metri lungime poate părea uriaș, dar cabina era foarte strâmtă. Din lipsa de spațiu au trebuit să se limiteze la strictul necesar. La un moment dat, Matt povestește că avea 3 perechi de blugi și 5 tricouri, în timp ce Jessica mărturisește că avea „aproape” niciun pantof cu toc înalt. (Mă întreb încă ce înseamnă „aproape niciun pantof” pentru o femeie, dar să continuăm cu povestea lor)
Spun că preferă să gătească pe navă, chiar dacă nu e foarte confortabil. Doar imaginează-ți că aragazul se mișcă permanent, dar ei evită să meargă la restaurante. Spun că merită să facă economii. Cu o medie de 900$ cheltuiți pe lună (taxe portuare, combustibil, întreținere și mâncare), călătorind în locuri atât de frumoase și întâlnind atât de mulți oameni, este un excelent factor de stabilire a priorităților. Așa că au pornit spre Pacific, dorind să viziteze Australia, în afara rutelor comerciale.
Iată sfârșitul poveștii lor fericite.
De ce oare? Pe 11 martie 2010 au transmis prin radio pentru ultima dată. Transmisia este de foarte proastă calitate, fiind bruiată de zgomot. Este un SOS disperat: au fost prinși într-o furtună, iahtul este avariat și se scufundă. Se poate auzi cuvântul „rănit” – dar nu se poate spune cu siguranță. Ultimul lor videoclip postat pe blog spunea că se îndreptau spre Fiji, fără a menționa locația lor curentă. Există speranța că au naufragiat aproape de o insulă, unde pot găsi resursele minime pentru supraviețuire. Singura problemă este că în Fiji sunt mai mult de 300 de insule, majoritatea locuite.
Acum, vă rugăm să rețineți că acesta este un studiu de caz, bazat pe fapte reale. Aceștia sunt oameni adevărați, în viață, cu gânduri și sentimente foarte asemănătoare cu ale voastre. Și cred că ați început să-i îndrăgiți pe Matt și Jessica sau, cel puțin, v-ați permis să vă puneți în locul lor pentru câteva secunde. Și v-a plăcut ideea. Și v-a plăcut povestea lor. E prea frumoasă, e irezistibilă. Deci vreți să îi salvați acum, nu-i așa?
Imediat după primirea acestui mesaj, autoritățile au început o misiune de salvare care implica avioane și nave în căutarea celor doi. Familiile lui Matt și Jessica au angajat chiar și misiuni private de salvare. Milioane de mile pătrate de ocean au fost cercetate din avioane, iar 112 insule au fost căutate, cu oameni care îi căutau la sol. După 6 luni, autoritățile au întrerupt misiunile de salvare, considerându-i dispăruți. Familiile lor încă îi caută.
În orice poveste există mai mult decât o singură latură a evenimentelor. De aceea, în acest punct începem o analiză din 3 perspective diferite
- Familiile lui Matt și Jessica – cei care țin la ei
- Echipa de salvare – specialiștii
- Matt & Jessica – (vă vom spune mai târziu rolul lor)
Ținând cont de asta, vă rugăm să încercați să răspundeți la următoarele întrebări:
- Ce simte fiecare dintre acești oameni?
- Care sunt gândurile lor?
- Care sunt acțiunile lor?
- Care este perspectiva lor asupra situației actuale?
Lucrând cu oameni pe acest studiu de caz, am descoperit un fapt uimitor: în timp ce primele răspunsuri sună cam așa „părinții simt că…”, „echipa de salvare consideră…” și ei sună, aleargă, zboară, înoată, caută… orice acțiune v-ați putea gândi, când vine vorba de Matt și Jessica există o îngrijorare reală în vocile lor. Și când încep să vorbească despre perspectiva lor asupra situației actuale, apare o schimbare în unele cazuri. Oamenii nu mai vorbesc la persoana a 3-a, precum el sau ea, ci își încep propozițiile cu „eu”. Oamenii sunt prinși în poveste și încep să-și exploreze propriile sentimente și gânduri, în loc de cele ale lui Matt și Jessica.
Acesta este un moment cheie. Uneori oamenii se retrag, nedorind să rămână sub acea presiune. Alteori, oamenii vin cu o soluție rapidă, plasându-i pe Matt și Jessica pe o insulă îndepărtată dar minunată, un nou Eden, unde încep ca Adam și Eva, fără să mai dorească vreodată să se întoarcă în lumea noastră. Indiferent cum reacționează oamenii, ei vor să găsească o soluție. Și cu toții încep să se întrebe: cum mă simt eu într-o situație dificilă? Care sunt gândurile mele? Care sunt acțiunile mele? Care este perspectiva mea? Și cea mai importantă întrebare: cum pot depăși această situație?
Și acesta este momentul în care, în cadrul instruirii, începem să dezvoltăm reziliența.
Scris de
Alexandru Căruntu
(vezi profilul său de Linkedin)