Astăzi am o discuție cu Costin, unul dintre partenerii mei în proiectul de consultanță la care lucrez în prezent. Știind că trebuie să scriu un articol despre reziliență, întrerup definirea scenariilor la care lucrăm și îl întreb ce înseamnă pentru el „conceptul de reziliență”. Primul lucru pe care mi-l spune este că reziliența este un cuvânt pe care l-a auzit de multe ori în ultimele 10 luni, de când a început pandemia (alături de „mindfulness”!). Costin continuă cu o serie de sinonime și mini-definiții: rezistență, adaptare la schimbare, spirit pozitiv. Îmi spun un „hmmm” sec în minte, procesând la nivel cortical faptul că încă nu găsesc o perspectivă diferită asupra rezilienței față de ce găsim la o simplă căutare pe internet. Demonstrând că empatia se poate manifesta și online, Costin îmi simte resemnarea și nevoia de inspirație și îmi spune: „Știi ceva, am auzit cuvântul ăsta, «reziliență», de atâtea ori în ultima vreme, că mi s-a făcut rău; găsesc mai inspirată metafora «un șut în fund e un pas înainte!»” (metafora lui Costin era puțin diferită). Simt cum îmi renasc neuronii și începe să prindă formă un unghi unic despre ce vreau să scriu în articol. Amândoi râdem și ne întoarcem la detalierea scenariilor de business la care lucram înainte de acest intermezzo despre reziliență.
Am această curiozitate de a înțelege originea cuvintelor. Tot în discuție cu Costin, fac o verificare rapidă pe telefon, care îmi arată că „reziliență” vine din latinescul „a sări/a se întoarce înapoi”, definind capacitatea ființelor (umane) de a se recupera după un șoc/o criză (fie ea emoțională, fizică, mentală, socială, economică etc.). Astfel, vă invit (pe voi și pe Costin) să trecem la nivelul următor și să vedem cum să ne redresăm după un șoc/o criză dintr-o perspectivă practică.
Costin a observat foarte bine că reziliența înseamnă în primul rând rezistență. Rezistență, văzută mai degrabă ca abilitatea noastră de a nu ne frânge (de a nu fi doborâți/învinși) de un șoc/o criză (în acest context, Covid19 v-ar putea spune multe!) Și, mai mult, măcar să ne revenim la forma inițială de dinaintea șocului (fizic, emoțional, economic, social etc.) Costin ne oferă și câteva dintre cele mai importante ingrediente ale rețetei rezilienței: adaptarea la schimbare și un spirit pozitiv. Toate condimentate din plin cu simțul umorului („un șut în fund e un pas înainte”) și cu unele remedii împotriva greții persistente (a stării de rău). Stări de greață provocate atât de abstracția conceptuală (repetarea obsesivă a unui concept fără a acționa cu rezultate tangibile, doar sporovăială searbădă), cât și de durata prelungită a șocului/crizei (contextul pandemic actual este perfect ilustrativ). Să aruncăm o privire asupra acestor ingrediente, condimente și remedii esențiale ale rezilienței și să vedem ce puteți face cu ele:
Adaptarea la schimbare este un ingredient esențial în orice abilitate. Aș spune că fiecare dintre noi are o experiență semnificativă în această privință. O experiență cu două fațete: una care ne ajută să facem față în mod rezonabil schimbărilor continue din viețile noastre și una care ne face conservatori și defensivi, nereușind astfel să facem schimbările necesare.
Ce alegeri faceți de obicei atunci când apar șocuri/crize (în general) în viața voastră sau (în particular) în relațiile sociale, în ocupația voastră, în relația cu voi înșivă, în familie? Manifestați acceptare și adaptare? Găsiți soluții alternative și vă dezvoltați într-un context dificil? Sau vă manifestați prin frustrare, furie, frică și chiar prin lipsă prelungită de energie, în cel mai bun caz resemnare?
Vă îndemn să răspundeți la întrebările de mai sus punând accentul pe observarea și descrierea acțiunilor voastre prezente și mai puțin pe imaginea fictivă pe care o aveți despre voi înșivă în gânduri și dorințe. Veți descoperi concepte practice pentru dezvoltarea acestei abilități specifice din modelul curbei schimbării al lui Kubler-Ross sau din principiile umane fundamentale ale procesului în 8 pași de conducere a schimbării al lui John Kotter.
Spiritul pozitiv, un super-ingredient! Și totuși îmi permit să folosesc un alt nume pentru acest ingredient din rețeta noastră a rezilienței: Mindfulness (simt că Costin fie își dă ochii peste cap, fie zâmbește cu înțelegere și curiozitate). Este simplu să ai un spirit pozitiv atâta timp cât ai un loc de muncă și un salariu decent, sau ai o afacere cu un profit decent și chiar sustenabil. Este simplu să ai un spirit pozitiv când ai o relație în care te simți acceptat, împlinit, iubit. Este simplu când ești înconjurat de prieteni. Este simplu când simți că evoluezi și ai oportunități de dezvoltare care te așteaptă să le explorezi.
Dar cât de simplu este să ai un spirit pozitiv exact atunci când nu ai toate cele de mai sus (nu ai suficienți bani pentru hrană și locuință, o familie care generează stres și emoții negative, niciun prieten deloc, zero oportunități de dezvoltare)? În ce parte a spectrului spiritului te afli chiar acum? În cea pozitivă sau în cea negativă? Și cu toate că vrei să fii cât mai mult posibil în spectrul pozitiv, nu reușești mereu.
Și aici intervine mindfulness-ul care, odată înțeles și practicat, îți spune că atât pozitivul, cât și negativul se află doar în percepția ta, nu în realitatea ta. Iar mindfulness-ul îți mai spune că, pentru a obține ceva perceput pozitiv, trebuie să treci prin aspecte percepute ca negative.
Ce înseamnă această percepție? Înseamnă că, pentru a atinge un obiectiv (mărire de salariu, bonusuri, profituri suplimentare, relații mai bune, performanțe mai bune, KPI mai buni, mai multe vacanțe etc. – de regulă percepute pozitiv) ar trebui să treci prin multe eforturi (ore de muncă suplimentare, muncă în weekend și seara, întâlniri online una după alta, mese de prânz ratate, mai puțin timp pentru partener și familie etc.) și prin emoții și stări de spirit nu prea plăcute (frustrare, furie, anxietate, tristețe, gândire negativă etc. – de regulă percepute negativ). Mindfulness înseamnă a accepta că viața nu e o serie de plusuri și minusuri, ci mai degrabă o experiență în care avem puterea să ne bucurăm de plusuri și să transformăm minusurile, dacă nu în plusuri, cel puțin în lucruri acceptabile (neutre).
În timp ce cerințele muncii și cele sociale ne depășesc capacitatea, etica de tipul „mai mult, mai mare, mai rapid” impune o serie de costuri silențioase, dar pernicioase la locul de muncă, subminându-ne energia, concentrarea, creativitatea și pasiunea. Unul dintre modelele de mindfulness la care lucrez momentan în programele noastre de training și în coaching-ul de business este modelul cvadrant de mindfulness al lui Tony Schwartz, care dezvoltă abilitățile și puterea noastră de a transforma profund modul în care muncim și trăim, având grijă de aspectele fizice, emoționale, mentale și de viața noastră în ansamblu.
Gândirea pe termen scurt vs. termen lung. Mindfulness-ul este de fapt un mix de ingrediente, iar din acest mix extrag unul care este deosebit de benefic pentru dezvoltarea și manifestarea rezilienței: capacitatea de a gândi pe termen scurt (aka orientare infantilă) vs. capacitatea de a gândi pe termen lung (aka orientare matură). Costin nu a specificat explicit acest ingredient. Sau poate nu l-am observat eu. Astfel, îl adaug din propria mea experiență de bucătar al vieții.
Cum gândești și acționezi în acest context specific al vremurilor noastre? Care sunt obiectivele tale pe termen scurt și care sunt obiectivele tale pe termen lung? În ce măsură contextul anului 2020 ți-a schimbat obiectivele? În ce sens și cât de mult au fost modificate aceste obiective? Ce riscuri și amenințări pe termen scurt au apărut? Dar pe termen lung? Ce oportunități au apărut și ce calități (puteri) ai dezvoltat pe termen scurt? Și ce impact vor avea pe termen lung? Aceste întrebări ar putea fi un bun punct de start în explorarea orientării tale în privința gândirii pe termen scurt vs. termen lung.
În ceea ce privește condimentele (simțul umorului) și remediile (împotriva greții provocate de folosirea excesivă a acestui cuvânt în timpul unei pandemii), vă mai pun o întrebare: Considerați în prezent că conceptul de reziliență este suprautilizat sau supraestimat?
Personal, vreau ca voi și toți oamenii să fiți mândri de voi înșivă pentru că sunteți rezilienți. Și dacă încă nu vedeți această abilitate în voi, vreau să aveți curajul de a cere sprijin în descoperirea acesteia, o abilitate esențială pentru viață. Este un act de triumf prin care biruim dificultățile, provocările și traumele vieții. Ceea ce nu vreau este ca reziliența să fie singurul stil de viață. Și vreau ca toată lumea să reușească. În jurnalul meu de pandemie mai fac o listă: cea a abilităților pentru momentul de față. Chiar dacă nu sunt rezilient, sunt capabil să îndeplinesc câteva sarcini de bază: pot merge, pot vorbi, pot face plăți. Îmi pot spăla mâinile. Port mască. M-am înscris pentru vaccin. Pot publica articolul chiar dacă am ratat termenul limită. Am să mă îngrijorez de sfârșitul lumii atunci când va veni.
Scris de
Andi Beldianu
(vezi profilul lui de LinkedIn)